Descriere
Check in | Tarif adult/sejur |
23 decembrie | 1230,00 lei |
Check in | Tarif adult/sejur |
30 decembrie | 1760,00 lei |
Azuga Ski & Bike Resort - sejur în Azuga
Hotelul Azuga Ski & Bike Resort 3* din Azuga se află la baza pârtiei de schi Sorica și la 100 metri distanță de telecabină. Proprietatea pune la dispoziția oaspeților atmosfera prietenoasă, facilități moderne și servicii ireproșabile. Unitatea de cazare beneficiază de amplasare excelentă pentru un sejur montan la schi sau de relaxare. Alegeți Azuga pentru sejur la schi!
Facilități camere: mobilier clasic, TV, televiziune prin cablu, telefon, încălzire, acces internet, minibar, birou, zonă de relaxare, cadă, uscător de păr, articole de toaletă gratuite, balcon, room service.
Dotări și servicii: recepție nonstop, restaurant, bar, terasă, grădină, family room, seif, cameră de bagaje, depozit pentru schiuri, sală de conferințe și petreceri, acces internet, sală de fitness, saună, sală de jocuri, biliard, darts, bowling, tenis de masă, teren de tenis, spălătorie, închirieri echipamente de schi, serviciu de transfer (contra cost), parcare.
Informaţii utile sejur în stațiunea Azuga
Azuga este o stațiune situată în județul Prahova, la o altitudine de peste 800 metri, încadrată de Munții Bucegi. Stațiunea se află la confluența râului Prahova cu pârâul Azuga. Istoria localității debutează la începutul secolului al XVIII-lea, când a fost construit hanul Căciula Mare. În secolul al XIX-lea au fost construite mai multe fabrici urmând ca potențialul touristic al stațiunii să fie exploatat un secol mai târziu. Azuga și-a câștigat renumele printre iubitorii de natură și printre amatorii sporturilor de iarnă. Cele mai renumite pârtii de schi sunt Sorica și Cazacu, cu diferite grade de dificultate, Pârtiile sunt dotate cu gondolă modernă, trei instalaţii de teleschi şi trei de baby-ski. Merită admirate rezervațiile naturale: Poiana cu narcise, Valea turcului, Unghia mare, Unghia mică, Valea cazacului.
Clima: Azuga beneficiază de un climat cu specific alpin, cu veri răcoroase și ierni friguroase. În luna iulie temperatura medie este de 15°C, iar a lunii ianuarie de -7°C, stratul de zapadă durează aproximativ 100 de zile anual.
Moneda: Leu
Obiective turistice:
Mănăstirea Predeal
Mănăstirea Predeal a fost ridicată în secolul al XVIII-lea și poartă hramul Nașterea Maicii Domnului. Inițial construcțiile au fost de lemn, însă au fost reconstruite la începutul secolului al XIX-lea, păstrându-se vechea biserică de lemn a Sfântului Ierarh Nicolae. Frescele murale ale bisericii sunt impresionante și valoroase.
Castelul Peleș
Castelul Peleș a devenit un simbol al orașului Sinaia, a fost construit de Carol I al României pentru a servi drept reședința de vară a casei regale și pentru a marca victoria în războiul de Independență al României. Castelul adăpostește o importantă colecție de tablouri și o bogată colecție de arme europene și orientale vechi. Curtea castelului este amenajată în stilul renascentist, cu o fântână în mijloc, vizitatorii pot admira holul de onoare, sala de recepție, sălile de arme, sala de consilii, sala florentină, Marele Salon și sala de teatru.
Castelul Pelișor
Castelul Pelișor din Sinaia a fost construit între anii 1889 și 1903 de regele Carol I pentru viitorii regi Ferdinand și Maria. Clădirea impozantă a fost decorată pentru a servi drept reședință regală și poartă amprenta de stilistică a reginei Maria.