Pamporovo – Chepelare
Pamporovo este o modernă staţiune din inima Munților Rodopi, considerată cea mai sudică staţiune de schi din Europa. Deși este cea mai însorită stațiune balneară, montană a Bulgariei, se bucură totuși de zapadă din belșug în perioada iernii. Stațiunea este la o altitudine de peste 1650 metri peste nivelul mării, pe coastele Vârfului Snejanka (1926 m). Pamporovo se află la aproximativ 240 km distanță de Sofia și la aproximativ 460 km de București. Staţiunea are pârtii excelente de schi alpin, cu lungimea totală de 37 km, inclusiv o pistă de slalom uriaș, 5 telescaune, 13 teleschiuri.
Chepelare este o destinație montană îndrăgită de amatorii de sporturi de iarnă. Cu o amplasare la 1100 metri peste nivelul mării, orășelul deține cea mai mare altitudine din Bulgaria. Chepelare este situat la aproximativ 10 km distanță de Pamporovo. Pârtiile de schi au o lungime de 20 km, cu diferite grade de dificultate. Merită vizitate Muzeul de Schi, singurul de acest fel din Bulgaria, și Muzeul Rhodope Karst.
Clima
Pamporovo și Chepelare au climat temperat-continental, stratul de zăpadă se menține între 80-120 zile pe an. Zona se bucură de ierni mai lungi dar blânde, datorită influenței climatului mediteranean. Iarna temperatura medie a aerului este de -3 °C. Crestele montane înalte protejează stațiunea de vânt și mențin stratul de zăpadă.
Moneda: Leva (1 € ~ 1,92 leva)
Obiective turistice:
Mănăstirea Bachkovo
Mănăstirea Bachkovo este a doua, ca mărime, însemnătate istorică și artistică din Bulgaria, după Mănăstirea Rila. Mănăstirea Bachkovo a fost fondată în anul 1083 de militari georgieni, iar biserica principală, care adăpostește icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, a fost ridicată în 1604. Lăcașul este renumit pentru arhitectura sa, pentru colecția de icoane și manuscrise vechi, bijuterii, gravuri. Mănăstirea se află la 29 km distanță de orașul Plovdiv, în depresiunea Chaya.
Plovdiv
Plovdiv este al doilea oraş ca mărime al Bulgariei, situat în din sudul țării, în Câmpia Plovdiv, pe malurile râului Mariţa. Plovdiv și-a păstrat importanța administrativă și economică, din antichitate până în prezent. Orașul are o atmosferă boemă, găzduieşte muzee, obiective arheologice importante, clădiri renascentiste impresionante.
Sofia
Sofia, capitala Bulgariei, este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa. Sofia are o istorie tulburătoare, a fost inițial o așezare tracă, cucerită de romani, distrusă de huni, reconstruită apoi de Împaratul bizantin Iustinian, cucerită de bulgari și ocupată de turci. Sofia abundă de ecouri ale istoriei, Biserica Sfânta Sofia, Catedrala Alexander Nevski, moscheea Banya Bashi sunt doar câteva dintre atracțiile turistice preferate de vizitatori.