Dubrovnik
Dubrovnik este un oraș-port încântător din partea de sud a Dalmației, pe țărmul Mării Adriatice. Orașul este o exclavă croată înconjurată Bosnia și Herțegovina. Dubrovnik are o istorie captivantă, s-a format prin contopirea celor două orașe medievale Raguza și Dubrava. Fortăreața Raguza era separată de cetatea slavă Dubrava printr-o strâmtoare, care a fost acoperită cu pământ în perioada medievală. Orașul-stat a jucat un rol important în istoria medievală fiind punctul de plecare al Cruciadelor. Dubrovnik era o cetate liberă, impenetrabilă în calea otomanilor și un important nod comercial, ce rivaliza cu Veneția.
Orașul vechi, apărat de ziduri albe de piatră, este inclus în patrimoniul UNESCO. Adăpostește clădiri superbe, inestimabile, palate, mănăstiri, biserici, fortărețe. Stradun, strada principală din centrul vechi, definește cel mai bine atmosfera orașului. Vizitatorii au la dispoziție numeroase muzee pentru o imagine amplă a trecutului și tradițiilor croate. Merită o plimbare cu telecabina până la vârful muntelui Srđ, de unde poate fi admirată priveliștea uluitoare a orașului vechi Dubrovnik și a insulei Lokrum. Plajele Sveti Jakov, Banje, Lapad și Copacabana sunt cele mai apropiate de oraș.
Clima
Dubrovnik are un climat mediteranean, cu veri uscate și însorite, iar iernile sunt blânde și umede. Iarna temperatura medie este de 8°C iar vara depășește frecvent 30°C. Cel mai ploios interval este între lunile noiembrie-februarie. Apa Mării Adriatice are o maximă de 26°C în timpul verii.
Moneda: Kuna
Mijloace de transport public: Rețeaua de autobuze este foarte bine dezvoltată în Dubrovnik, atât interurban cât și în interiorul orașului. Biletele pot fi achiziționate online sau din autogări. Aeroportul Dubrovnik (Čilipi Airport) este situat la aproximativ 15 km distanță de oraș.
Obiective turistice:
Mănăstirea Franciscană
Mănăstirea Franciscană a fost construită la începutul secolului al XIV-lea și refăcută în totalitate după cutremurul din anul 1667. Construcția beneficiază de elemente de arhitectură romanică și gotică. Mănăstirea călugărilor fanciscani are un singur naos, un amvon și un turn al clopotniței, care datează din secolul al XV-lea. Muzeul mănătirii deține o bibliotecă valoroasă și o colecție de artă religioasă și artefacte ale ordinului franciscan. În cadrul mănăstirii a funcționat una dintre cele mai vechi farmacii publice europene, Minor Friars, înființată în anul 1317, care funcționează până în prezent.
Catedrala Adormirea Maicii Domnului
Catedrala Adormirea Maicii Domnului a fost ridicată la sfârșitul secolului al XVI-lea, pe locul unei catedrale mai vechi. Construcția religioasă este impunatoare, cu arhitectură în stilul baroc. Interiorul catedralei adăpostește picturi renumite ale unor artiști italieni. Trezoreria catedralei deține o colecție de aproximativ 200 relicve valoroase.
Mănăstirea Dominicană
Mănăstirea Dominicană a fost fondată în anul 1315 și reconstruită în secolul al XVII-lea. Construcția este prevăzută cu o arcadă gotică frumoasă și un crucifix pictat, impresionant. Turnul clopotniței mănăstirii este un reper important al orașului vechi, încă din secolul al XVIII-lea. Mănăstirea include un muzeu de artă religioasă.
Biserica Sfântul Blaise
Biserica Sfântul Blaise a fost construită în stil baroc în anul 1714, pe locul unei biserici mai vechi. Edificiul religios este dedicat Sfântului Blaise, protectorul spiritual al orașului Dubrovnik. Biserica deține numeroase comori de artă vechi, salvate din biserica veche, printre care o statuie placata cu aur a Sfântului Blaise.
Zidurile orașului
Zidurile orașului Dubrovnik sunt considerate a fi unele dintre cele mai importante sisteme fortificate din Europa. Inițial construcția a început în secolul al VIII-lea, continuând în secolul al XV-lea până la sfârșitul secolului al XVI-lea. Zidurile împrejmuiesc orașul vechi și sunt presărate de bastioane și forturi puternice, Minceta, St. Johns, Lawrence, Revelin. Poarta Pile este una dintre cele patru porți ale orașului Dubronik, la intrarea de vest în orașul vechi, a fost ridicată în anul 1537 pentru protecția orașului. Inițial accesul se făcea pe un pod mobil, care se ridica seara, iar poarta se încuia noaptea.
Palatul Rectorului
Palatul Rectorului este o clădire gotică superbă cu elemente baroce și renascentiste, sediul administrativ al orașului în timpul republicii Ragusa. Palatul a fost reconstruit de cei mai renumiți artiști italieni, de mai multe ori datorită istoriei sale turbulente, devenind un amestec inedit de stiluri arhitecturale, reunite într-un ansamblu unitar, grandios. Clădirea inițială era menționată la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar ultima reconstrucție majoră a fost realizată în anul 1731. Palatul Rectorului găzduiește Muzeul de Istorie și Cultură al orașului Dubrovnik, iar în timpul verii concertele Orchestrei Simfonice se organizează aici.
Palatul Sponza
Palatul Sponza este una dintre cele mai frumoase construcții din Dubrovnik, care și-a păstrat structura originală de la începutul secolului al XVI-lea. În timpul Republicii palatul a fost sediul biroului vamal, al băncii și trezoreriei. Clădirea beneficiază de un amestec arhitectural gotic și renascentist și sculpturi ornamentale realizate de frații Andrijic. Palatul Sponza este în prezent cea mai importantă instituție culturală, gazda numeroaselor festivaluri anuale.
Fântâna Onofrio
Fântâna Onofrio este unul simbolurile orașului Dubrovnik din centrul vechi. Construcția este elegantă, are o cupolă masivă, realizată în anul 1438 și 16 robinete cu apă alimentate printr-un apeduct.
Sinagoga
Sinagoga din Dubrovnik, construită în anul 1352, este cea mai veche sinagogă utilizată și în prezent din lume. Sinagoga găzduiește um muzeu cu obiecte religioase evreiești și artefacte vechi de secole.
Dubrovnik Cable Car
Noua telecabină din Dubrovnik a fost inaugurată în anul 2010, are două vagoane cu o capacitate maximă de 30 persoane fiecare. Itinerariul telecabinei cuprinde orașul vechi fortificat, marea și insulele. Taxa pentru adulți este de ~ 10 €, copii între 4-12 ani ~ 5 €, copii sub 4 ani călătoresc gratuit.