Kemer
Regiunea litorală Kemer se întinde la 40 km distanță de orașul Antalya, în partea de sud-vest. Zona cuprinde localitățile Beldibi, Çamyuva, Göynük, Tekirova și Kiriş Atributul turistic principal constă în frumusețea naturală a reliefului unde se întâlnesc Munții Tarurus cu Marea Mediterană. Armonia între verdele viu al pădurilor de pini de pe versanții montani și albastrul apelor cristaline ale mării este impresionantă. Întregul țărm al regiunii este o plajă naturală cu o lungime de peste 50 km, acoperită cu nisip și pietriș. Oaspeții sunt atrași de frumusețea peisajelor, de infrastructura turistică modernă, de obiectivele turistice numeroase și de ospitalitatea localnicilor. Stațiunile beneficiază de unități de cazare moderne, de restaurante și baruri, de multiple facilități pentru iubitorii de sporturi nautice. În apropierea orașului Kemer se află Parcul Național Yurucler, cu peșteri de o frumusețe uluitoare și orașele antice Phaselis și Oympos. Distanța între orașul Kemer și aeroportul internaționa Antalya este de aproximativ 50 km.
Clima
Clima regiunii Antalya este mediteraneană, caldă și uscată vara, temperată și ploioasă iarna. Temperatura apei nu coboară sub 15°C, iar în timpul verii este in jur de 25°C. Temperaturile pot urca până la 40°C în lunile iulie si august.
Moneda: Lira turcească
Obiective turistice:
Muntele Olympos
Masivul Tahtali are altitudinea de 2365 metri și poate fi admirat printr-o plimbare cu telefericul Olympos. Priveliștea inedită combină frumusețea estivală a mării cu vârful acoperit de zăpadă al muntelui. Muntele Olympos este deseori numit “muntele călugărilor” deoarece a găzduit mai multe mănăstiri bizantine în Evul Mediu. Chimera și legenda flăcărilor eterne se află în centrul mitologiei locale. Flăcările constante ce apar prin fisurile rocilor sunt imposibil de stins. Fenomenul natural fascinant se datorează rezervelor de metan. Legenda lyciană spune că au fost create de o monstruoasa himeră, o creatură mitologică care scuipa foc. În apropiere se află ruinele templului lui Hefaistos, zeul elen al focului și al metalurgiei.
Parcul Național Beydaglari
Parcul Național Beydaglari cuprinde zona litorală din Lycia, cele două orașe antice Olympos și Phaselis, nenumărate frumuseți naturale, sute de specii de plante și animale protejate. Parcul beneficiază de plaje foarte frumoase și de cele mai bune condiții pentru practicarea diferitelor sporturi precum cățărări montane, biciclism, alpinism, canoe, caiac, parașutism. Echipamentele speciale pot fi închiriate din parc.
Phaselis
Phaselis este situat la aproximativ 16 km distanță de Kemer și la 57 km distanță de orașul Antalya. Phaselis a fost unul dintre orașele de coastă din Lycia, un important centru comercial de epoca elenistică și romană. Phaselis a fost renumit pentru producția de ulei de trandafir și pentru cele trei porturi naturale. Situl adăpostește ruinele unor temple, apeducte, un teatru, agora, o biserică. În templul dedicat zeiței Athena se spune că ar fi fost găsită sulița de bronz a legendarului Ahile. Croaziera cu yachtul este o modalitate relaxantă de a descoperi orașul antic Phaselis, Peștera Piraților și Paradise Bay.
Olympos
Olympos este un oraș antic situat la 90 km sud-vest de orașul Antalya, pe coasta cu același nume. Olympos a fost fondat în perioada elenistică, devenind un important centru comercial și politic din Lycia. În perioada romană Olympos era faimos pentru cultul zeului Vulcan sau Hefaistos și a focurilor eterne din Cirali, numite Himera (Chimera), sursa unor legende interesante. Orașul a devenit ținta atacurilor piraților în repetate rânduri, în perioada medievală cavalerii din Veneția, Genova și Rodos au reînviat orașul. Orașul a fost abandonat în secolul al XV-lea, odată cu obținerea supremației marine de către otomani.
Parcul Yoruk
Parcul Yoruk este un simbol al zonei Kemer, fiind dedicat culturii și obiceiurilor strămoșilor, triburile nomade Yoruk, care se ocupau cu creșterea animalelor. Vizitarea parcului folcloric permite o cunoaștere a vieții nomade a populației Yörüks, care își petrecea vara pe platoul Munților Taurus, iar iarna se retrăgea în oraș, Merită descoperite minunatele obiecte de artizanat de aici.