Descriere
Check in | Tarif adult / sejur |
7 ianuarie | 393,00 € |
21 ianuarie | 367,00 € |
28 ianuarie | 395,00 € |
Check in | Tarif adult / sejur |
4 februarie | 468,50 € |
11, 18, 25 februarie | 395,00 € |
Check in | Tarif adult / sejur |
4, 11 martie | 395,00 € |
Seehof - Zell Am See, sejur la schi
Hotelul Seehof 3* este situat în renumita stațiune Zell Am See, la câțiva pași de promenada lacului Zell. Proprietatea se află aproape de centrul stațiunii, la 400 metri de telegondolă și la 200 metri de stația de ski-bus. Unitatea de cazare beneficiază de facilități moderne, de servicii bune, de priveliștea lacului și de atmosferă intimă. Hotelul poate fi recomandat iubitorilor sporturilor de iarnă și de drumeții montane. Explorați Zell Am See!
Facilități camere: mobilier modern, LCD, televiziune prin cablu, acces internet, radio, telefon, seif, încălzire, cafetieră, articole de toaletă gratuite, uscător de păr, cadă sau duș,
Dotări și servicii: recepție nonstop, restaurant, bar, terasă, grădină, camere pentru nefumători, family room, lift, seif, încălzire, acces internet, depozit pentru schiuri, zonă pentru fumători, salon TV, masaj, saună, spălătorie, închirieri biciclete, bancomat, serviciu de transfer (contra cost), birou de turism, magazin, parcare (contra cost).
Daiavedra vă recomandă: Explorați Zell Am See!
Informații utile despre Zell am See - Kaprun
Skipass-ul Ski Alpin Card permite acces la 408 km de pârtii în Skicircus Saalbach Hinterglemm Fieberbrunn şi în domeniile de schi din Zell am See-Kaprun. În regiunea Zell am See-Kaprun permite accesul la peste 47 instalaţii de transport pe cablu şi la aproximativ 138 km de pârtii în domeniile de schi Maiskogel, Schmittenhöhe şi la gheţarul Kitzsteinhorn. Lungimea pârtiilor gheţarului Kitzsteinhorn este de 41 km, se întind până la 3200 metri altitudine și au dificultate medie. Pârtiile Magnetköpfl sunt potrivite pentru schiorii avansați. Domeniul schiabil Maiskogel deține multe pârtii albastre şi largi, este o alegere potrivită pentru familii şi începători.
Între Schmittenhöhe şi Skicircus Saalbach Hinterglemm Leogang Fieberbrunn există o legătură directă. Telecabina ZellamseeXpress transportă iubitorii sporturilor de iarnă de la Viehhofen în Glemmtal. Multe dintre domeniile schiabile din Zell am See-Kaprun permit schiatul nocturn. În domeniile schiabile din jurul staţiunii Kaprun sunt amenajate zone pentru freestyle și snowpark-uri pentru începători şi avansaţi.
Complexul Tauern Spa din Kaprun este alegerea ideală pentru relaxare și distracție pentru întreaga familie. Include piscine interioare și în aer liber, saune cu băi de aburi, băi terapeutice și proceduri de înfrumusețare, sală de fitness, posibilitatea de a practica gimnastică acvatică și zone de relaxare. Complexul deține o zonă spa destinată copiilor, cu piscină în aer liber, două tobogane acvatice, sală de jocuri și loc de joacă.