Descoperă cele mai frumoase castele din Europa! Alege destinații mai puțin cunoscute, dar care să ascundă obiective turistice speciale și în care să afli lucruri interesante. Te-ar tenta ideea unei vacanțe ceva mai diferită? Înseamnă că trebuie să citești acest scurt ghid al celor mai frumoase castele din Europa.
Nu foarte departe de casă, încărcate de istorie, tradiții, încadrate de frumuseți naturale, următoarele 5 propuneri sunt tentante atât pentru vara aceasta, cât și pentru vacanțele ce vor veni.
Palatul Pena din Sintra, Portugalia
Deasupra orașului Sintra se înalță turnurile galbene și rosii ale unui palat desprins parcă din povești. Pena Palace poate fi văzut din Lisabona, în zilele fără nori și atrage anual milioane de turisti.
Palatul face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO și datează încă din Evul Mediu, pe când era doar o capelă. Cu timpul, a fost transformat într-un palat regal de către Regele Ferdinand al II-lea. Astăzi castelul farmecă vizitatorii prin arhitectura unică în Europa. Scriitorul Hans Christian Andersen a numit Pena Palace “cel mai frumos castel din Portugalia”. E clar că trebuie să îl pui și tu pe lista de “must see”.
Alcazar din Segovia, Spania
Castelul Alcazar din Segovia a fost construit inițial pentru apărare. Acum pare mai degrabă un castel din povești. Producătorii Disney s-au inspirat din arhitectura lui atunci când au proiectat castelul Cenușăresei, a fost și locația aleasă de către producatorii filmului “Camelot” (1967),
De-a lungul timpului, Segovia a servit drept reședință regală, ca închisoare sau academie militară. Astăzi adăpostește cele mai spectaculoase picturi, colecții de piese de mobilier și arsenal de arme, fiind un castel-muzeu, deschis publicului larg.
Castelul Neuschwanstein de lângă Füssen, Germania
Unul dintre cele mai apreciate și mai vizitate castele din Europa, Neschwanstein. Castelul atrage anual în jur de 1,4 milioane de turiști. Castelul din sud-vestul Bavariei a fost construit de către Regele Ludwig al II-lea ca o reședintă retrasă, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Dacă ajungi în München, la aproximativ 120 km distanță de oraș se află castelul. Merită să îți planifici o excursie într-un cadru atât de idilic.
Castelul din Conwy, Țara Galilor
Potrivit UNESCO, pe coasta de nord a Țării Galilor se află una dintre cele mai elocvente exemple ale arhitecturii militare medievale. Castelul Conwy este o fortăreață medievală, construită de către regele Edward I, între 1283 și 1289. Apropierea de cursul râului Conwy și celelalte detalii legate de amplasare fac din acest castel unul impresionant și demn de vizitat. În Conwy veți găsi cea mai mică casă din Marea Britanie, Grădinile Bodnant, muntele Conwy pentru a numi doar câteva.
Castelul Chambord, Franța
Francois I este regele care a ordonat construcția unui castel în regiunea franceză Sologne. Castelul Chambord a fost de fapt gândit ca un simbol al puterii. Construcția era modalitatea regelui Francois I de a se lăuda în fața regilor și ambasadorilor cu o piesă arhitecturală de excepție. Castelul ridicat în secolul al XVI-lea este renumit datorită arhitecturii impresionante. Castelul îmbină stilul tradițional francez cu elemente renascentiste.
© 2017, DAIAVEDRA